Peste 20 de ani, aceste lucruri nu vor mai exista!

Lumea evoluează cu un ritm exponential în așa fel încât diferența între generații este din ce în ce mai mare prin diferitele lor experiențe. Există deja o mulțime de lucruri pe care cei din generația Y nu le cunosc sau nu și le imaginează înainte de Internet. Dar, în curând va fi rândul lor să se simtă neînțeleși, pentru că ceea ce am crezut că sunt pilonii de astăzi pot fi uitați mâine.

Iată în acest articol care sunt lucrurile ce vor dispărea peste 20 de ani și care sunt cele care dispar deja de sub ochii noștri.

Cheile metalice. Securitatea tehnologică este în plină dezvoltare de ceva ani încoace. Și, odată cu apariția telecomenzilor, a sistemelor de pornire fără cheie, a sistemelor de recunoaștere facială sau a amprentelor digitale și a încuietorilor cu tastatură electronică, nu mai există niciun motiv pentru care cheile de metal să nu fie de domeniul trecutului.

Cabinele telefonice. Pe vremuri, erau la fiecare colt de stradă, dar sunt din ce în ce mai puține datorită succesului telefoanelor mobile. Dar, cabinele telefonice ar fi foarte utile atunci când nu ai baterie sau nu ai semnal.

Ciocolata. Aparent, avem mai puțin de un deceniu de a profita de ciocolată, deoarece producția de cacao se va diminua în mod considerabil până în anul 2030 din cauza temperaturilor din zonele de producție și a cererii care este superioară ofertei.

Telecomanda. Nu mai trebuie să cauți peste tot pe canapea telecomanda, deoarece unii sunt de părere că grație controlului vocal și a controlului prin smartphone, aceste manete din plastic vor deveni demodate în viitorul apropiat.

Scrisul cursiv. Foarte mulți dintre noi își mai amintesc de orele de caligrafie de la școală. Dar, nevoia de a scrie litere pe hârtie, din ce în ce mai cursive devine tot mai rară deoarece e-mail-urile și mesajele sunt din ce în ce mai dezvoltate.

Tablele. Odată, tabla a fost revoluționară pentru capacitatea sa de a fi reutilizată. Apoi au apărut cele albe, care nu implicau atât de mult praf, iar acum tablele inteligente sunt folosite din ce în ce mai mult în sălile de clasă, deoarece pot fi salvate, partajate și oferă mult mai multe instrumente multimedia.

Banii Numerar. Banii lichizi își începuseră deja declinul odată cu plățile cu cardul, dar odată cu tranzacțiile digitale pe telefoane și ceasuri conectate, bancnotele și monedele acoperite de germeni nu mai au nicio șansă, mai ales într-o lume post-pandemică.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *